Fiica tacerii online dating free singles sex chat

Rated 4.59/5 based on 808 customer reviews

Cei ce jertfesc pe-altarele iubirii Au drept lumină frumusețea lor, Și noaptea-i place orbului amor, O, vino, noate tainică, matroană În haină-ntunecată, -n negru toată, Și-nvață-mă să pierd un joc prin care Voi câștiga un preț cu mult mai mare: În joc sunt doi boboci curați de fată...

O, las' perdeaua, noapte-aducătoare De dragoste, ca ochii răi s-adoarmă Și, nevăzut, Romeo, fără larmă, Să se strecoare-n cuibul fericirii...

Și frumusețea ei fără pereche Atârnă strălucind pe fața nopții Ca și cercelul scump la o ureche A unui negru; ea e prea bogată Spre a putea fi cu folos purtată, Și e prea scumpă pentru tot pământul! Auzi, mișelul, Să vină-aici mascat ca pocitură, Să-și bată joc de sărbătoarea noastră!

Verona se fălește, și pe drept, Cu el, că-i bun, bine crescut, deștept, Și n-aș dori cu nici un preț, nepoate, Să-ndure în casa mea vreo strâmbătate. Aceasta-i voia mea, și de-o cinstești, Fii mai voios și nu-ncrunta sprânceana, Că nu-i frumos să stai ursuz la bal.

fiica tacerii online dating-76

fiica tacerii online dating-50

De-aveți răbdare s-ascultați acestea, Ne-om strădui să-nfățișăm povestea. Dușmani ai păcii care Mânjiți cu sângele de vecin oțelul! Nu, - fiare ce vărsați Izvorul purpur ce vă curge-n vine, Spre-a stinge focul unei uri haine! De-osânda cea mai cruntă Se fac părtași toți cei ce legea-nfruntă, Și luați aminte ce mâhnitul duce Azi în auzul tuturor v-aduce: De trei ori Montague și Capulet, Iscarăți din senin, gâlcevi civile, De trei ori ați silit, în aste zile, Pe veronezii doritori de pace Și-ncărunțiți în cinste, să-și dezbrace Podoaba mândră ce frumos le șade Și-n mâini să prindă vechile lor suliți Mâncate de rugină, și pe uliți Să lupte pentru ura ce vă roade! Suzica mea era de vârsta ei; - Dar, cum spuneam, în seara de Sân Petru, Ea era tocmai paisprezece ani, - Îi era, pot s-o spun, și cu temei!! Acu-s unspre'ce ani, de-a fost cutremur, Și-am întărcat-o (cât oi fi pe lume, N-am s-o mai uit) taman în ziua-aceea, Mi-am pus pelin pe sfârc și mă prăjeam La soare, sub cotețul de porumb, - La Mantua erați Măria Voastră, - Țin minte parcă-i ieri; și cum spuneam: Când a gustat pelinul ce-l pusesem Pe sfârcul țâței și-l găsi amar - Să fi văzut cum s-a zborșit micuța Și cum mi-a bozolit, drăcșorul, sânul! Cum se sfârșește dansul, merg s-o caut Unde s-așează, ca să fericesc În mâna-i dulce mâna mea ce aspră. Știurăți, ochii, voi, până-n noaptea-aceasta Ce este frumusețea-adevărată? Câți ani să fie de la danțul Cel de pe urmă, când purtam noi mască? Ai pune-o porumbiță de zăpadă Într-un convoi întunecat de ciori - Așa strălucea ea printre surori! Pe cinstea și mărirea rasei mele, Nu fac nici un păcat dacă-l ucid! Căci suferința mea ce se răsfrânge În dragostea ce mi-o arăți, sporită Mi-o faci prin ea și mai nesuferită... O, da, și prin această cumpătare Se spulberă-n risipă o comoară: Căci frumusețea, când o cruți, rămâne Sterilă și, murind, cu ea omoară Și frumusețea zilelor de mâine; E prea frumoasă, prea cuminte, prea Cuminte-n frumusețea ei, căci vrea Prin chinul meu mărirea să și-o crească; Ea s-a jurat în veci să nu iubească, Făcând prin jurământul ei barbar Din minte-un mort, ce mai trăiește doar Nenorocirea lui azi să ți-o spuie. Căci masca ce sărută fruntea unei Femei frumoase, nu ne face oare Să bănuim tot farmecul ce-ascunde Sub negrul ei? Ci, scumpe Paris, poți să-ți cerci norocul: Fă-ți curte, și de vei găsi mijlocul Să-i placi așa încât să-ți dea cuvântul, N-an să-ți refuz nici eu consimțământul. Azi nu mai sunt la modă ceremonii De-acestea, prin saloanele Veronei. De-i crud, fii crud, și-nțeapă-l de te-nțeapă, Și cred că-i trece pofta să re-nceapă... Cu spițele din fire de păianjen, Cu coviltir din aripi de lăcustă, Cu frânele din raze moi de lună, Având drept bici un picioruș de greier, Cu-o pleasnă dintr-un tir de funigel, Ca vizitiu o gâză-n haină sură, Micuță ca un vierme cuibărit În deștul unei slujnici somnoroase; Careta ei e-o coajă de alună Scobită de dulgherul veveriță, Sau cariul meșter, ce-i din zile vechi Rotar la zâne. O, și-i bogată-n frumusețe, însă E tot pe-atât sărmană: dacă moare Cu ea și frumusețea ei e stinsă. Și ea numai, în viața mea bătrână, - Acest copil ce-mi moștenește-averea - E azi nădejdea mea și mângâierea... Ai să cazi pe spate Când te vei face mare, nu-i așa? Astfel și tu, dacă-ți asculți părinții Și-ți faci din Paris ținta fericirii, Vei fi, făr' a scădea deloc, părtașă Și-a bogăției lui și-a strălucirii... De-acuma ochii săi n-au să-mi cunoască Defectele și masca va roși În locul meu., Purtată de puzderii, și se plimbă Pe nasurile celor care dorm.

Leave a Reply